Timp de două luni, echipele de control vor verifica respectarea normelor de igienă și sănătate publică în taberele școlare și studențești.
De asemenea, vor controla respectarea normelor privind apele de îmbăiere naturale, ștranduri, piscine, modul de organizare a posturilor de prim ajutor, precum și respectarea prevederilor normelor de igienă în unitățile de cazare (hoteluri, moteluri, pensiuni), în special în cele care organizează activități similare taberelor școlare.
Echipele de control vor verifica și respectarea legislației în vigoare aplicabilă unităților de alimentație publică și colectivă.
„Am înființat un comandament de control format din 48 inspectori sanitari, majoritatea detașată din țară. Scopul acestor acțiuni este de a supraveghea modul în care sunt respectate normele de sănătate publică în unitățile de pe litoral, astfel încât turiștii să-și poată petrece vacanțele în condiții de siguranță, fără riscuri de îmbolnăvire. În cazul în care vor fi constatate deficiențe, se vor aplica măsuri conform legislației în vigoare”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
În stațiunile de pe litoralul românesc, funcționează 450 unități de cazare, 600 unități de alimentație publică, 4 tabere școlare, iar în perimetrul Deltei Dunării
au fost catagrafiate 220 unități de cazare, 160 unități de alimentație publică și 4 tabere școlare.